ASIGUR EXTERNALIZAREA OBLIGAȚIILOR LEGALE PRIVIND RAPORTAREA MANAGEMENTULUI DEȘEURILOR
Asigur îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Legea 211/2011 cu personal calificat de specialitate (specialist managementul deşeurilor, cod COR 325713).
Identific problemele şi necesităţile pentru conformarea la prevederile legislaţiei de mediu în vigoare, referitoare la managementul deşeurilor.
Efectuez audit de mediu.
Efectuez auditul deşeurilor şi întocmesc programul de prevenire şi reducere a cantităţilor de deşeuri generate din activitatea proprie a operatorilor economici.
Asigur asistenţă pentru identificarea deşeurilor generate, conform HG 856/2002, completată cu Decizia Comisiei 2014/955/UE.
Întocmesc şi menţin la zi evidenţa lunară privind gestiunea deşeurilor.
Întocmesc şi transmit raportările privind managementul deşeurilor către autoritatea competentă de protecţie a mediului.
Informez permanent despre măsurile impuse prin Autorizaţia de Mediu, pentru respectarea obligaţiilor şi a termenelor de raportare.
Elaborez planul de intervenţie în caz de poluări accidentale.
Asigur asistenţă pentru implementarea obligaţiilor nou apărute în legislaţia de protecţie a mediului.
Conform legislaţiei în vigoare, orice generator sau deţinător de deşeuri din România are obligaţia să desemneze o persoană instruită în domeniul gestiunii deşeurilor sau să delege acest lucru către terţi. Prin semnarea unui contract de prestări servicii, vă asigur de respectarea cerinţei de a avea desemnată o persoană instruită în domeniul gestiunii deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate cf. Legii 211/2011.
Conform legislatiei în vigoare, orice generator sau deţinător de deşeuri din România are obligaţia să îşi identifice şi codifice deşeurile pe care le generează, indiferent de cantitatea lor. Asigur identificarea deşeurilor rezultate din activitate şi încadrarea/codificarea acestora, conform HG nr. 856 din 16 august 2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, completată cu Decizia Comisiei 2014/955/UE din 18 decembrie 2014 de modificare a Deciziei 2000/532/CE de stabilire a unei liste de deşeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.
Conform legislaţiei în vigoare orice generator sau deţinător de deşeuri din România are obligaţia să întocmească şi să menţină evidenţa lunară a gestiunii deşeurilor (chiar daca este zero). Asigur elaborarea şi menţinerea evidenţei lunare privind gestiunea deşeurilor generate, conform HG 856 din 2002, completată cu Decizia Comisiei 2014/955/UE din 18 decembrie 2014, ce cuprinde evidenţa cronologică a cantităţii, naturii, originii şi, după caz, a destinaţiei, a frecvenţei, a mijlocului de transport, a metodei de tratare, precum şi a operaţiunilor prevăzute în anexele nr. 2 si 3 ale Legii 211 din 2011 privind regimul deşeurilor.
Conform legislaţiei în vigoare, orice generator sau deţinător de deşeuri din România are obligaţia să pună la dispoziţie informaţiile solicitate către autorităţile competente în formatul solicitat, inclusiv să raporteze online în aplicatia SIM - Sistem Integrat de Mediu chestionar statistic deşeuri anual. Asigur elaborarea chestionarului, ce cuprinde toate tipurile de deşeuri generate.
Conform legislaţiei în vigoare, orice generator sau deţinător de deşeuri din România, în funcţie de specificul activităţii, are obligaţia să:
- întocmească centralizatorul anual al evidenţei gestiunii deşeurilor în formatul solicitat de Agenţia de Mediu şi să facă raportarea acestuia (obligativitatea se aplică tuturor operatorilor economici).
- întocmească evidenţa privind uleiurile proaspăt consumate, uleiurile uzate si filtrele de ulei şi să o raporteze semestrial către Agenţia pentru protecţia mediului. (obligativitatea se aplică societăţilor comerciale cu activitate service auto).
- întocmească evidenţa lunară a deşeurilor medicale generate şi să o raporteze lunar catre DSP. (obligativitatea se aplică producătorilor şi deţinătorilor de deşeuri medicale).
Asigur întocmirea centralizatorului anual al evidenţei gestiunii deşeurilor şi raportarea acestuia în termenul prevăzut de lege (până la data de 31 martie a anului următor).